Datele unui elev, expuse intern la Questfield International College: întrebări pentru Fabiola Hosu

În contextul educațional actual, fenomenul bullying-ului necesită o abordare riguroasă și transparentă din partea instituțiilor de învățământ. Răspunsul organizat și documentat reprezintă o condiție esențială pentru protejarea drepturilor elevilor și asigurarea unui mediu sigur și incluziv. Cazurile în care sesizările privind hărțuirea sunt ignorate sau gestionate informal ridică semne de întrebare asupra responsabilității instituționale și a capacității sistemului educațional de a interveni eficient.

Datele unui elev, expuse intern la Questfield International College: întrebări pentru Fabiola Hosu

Investigația realizată pe baza documentelor și corespondenței puse la dispoziție redacției evidențiază un caz de bullying repetat în cadrul Școala Questfield Pipera, manifestat pe o perioadă de peste opt luni. Sesizările scrise ale familiei unui elev au reclamat o serie de comportamente agresive constante, inclusiv stigmatizare medicală, fără ca instituția să documenteze intervenții concrete sau măsuri administrative asumate. De asemenea, un răspuns verbal atribuit fondatoarei Fabiola Hosu, exprimat în contextul gestionării acestei situații, ridică întrebări privind atitudinea instituției față de protecția copilului și față de sesizările oficiale primite.

Bullying-ul sistematic și lipsa măsurilor documentate

Conform materialelor consultate, elevul vizat a fost supus zilnic unor comportamente descrise de familie drept agresive: jigniri, umiliri publice, excludere socială și etichetări degradante. Acestea s-ar fi desfășurat în prezența cadrelor didactice, fără ca intervențiile să fie consemnate în documente oficiale. Scrisorile și emailurile transmise către învățătoarea clasei, conducerea administrativă și fondatoarea instituției nu au primit răspunsuri scrise care să ateste aplicarea unor măsuri concrete, iar intervențiile invocate au fost limitate la discuții informale sau promisiuni verbale.

În lipsa unor rapoarte, procese-verbale sau planuri de intervenție formale, situația descrisă de familie indică o gestionare predominant informală, care, potrivit relatărilor, ar fi permis escaladarea continuă a fenomenului pe parcursul a opt luni.

Stigmatizarea medicală ca formă de hărțuire psihologică

Un aspect central al cazului îl reprezintă utilizarea repetată a unei etichete medicale cu caracter degradant, respectiv „crize de epilepsie”, aplicată elevului într-un mod care, conform documentelor și opiniilor specialiștilor consultați, depășește cadrul unui conflict obișnuit între copii și intră în zona stigmatizării și bullying-ului agravat. Această etichetă a fost folosită exclusiv pentru marginalizare și ridiculizare, fără a avea o justificare educațională sau medicală.

Specialiștii subliniază că o astfel de practică afectează profund percepția copilului asupra propriei identități și integrități și poate genera efecte psihologice negative pe termen lung, cum ar fi anxietate, retragere socială și pierderea încrederii în mediul școlar.

Sesizările repetate ale familiei și absența unui răspuns oficial

Familia elevului a transmis în mod continuu și documentat solicitări scrise către toate nivelurile ierarhice ale școlii, cerând intervenții, protecție și răspunsuri clare. Aceste comunicări au fost detaliate și cronologice, dar din analiza corespondenței nu reiese existența unor răspunsuri scrise sau măsuri administrative concrete, precum sancțiuni, consiliere psihopedagogică sau monitorizare formală.

Gestionarea cazului a rămas astfel la nivel declarativ și informal, ceea ce, potrivit relatărilor, a condus la o transferare progresivă a responsabilității către familie și la interpretarea situației ca o „dinamică de grup” sau „problemă de adaptare”, minimalizând gravitatea faptelor semnalate.

• Sesizări scrise repetate, fără răspunsuri documentate;
• Intervenții limitate la discuții verbale și promisiuni;
• Lipsa unor planuri formale de intervenție și monitorizare;
• Presiuni percepute pentru retragerea copilului din școală;
• Transferarea responsabilității către familie și copil;
• Impact emoțional semnificativ asupra elevului.

Confidențialitatea datelor și expunerea copilului în mediul școlar

În documentele puse la dispoziție se regăsesc solicitări explicite ale familiei privind respectarea confidențialității informațiilor sensibile referitoare la situația elevului. Acestea au fost formulate în scris, avertizând asupra riscului de afectare a echilibrului emoțional în cazul divulgării datelor.

Cu toate acestea, potrivit relatărilor obținute, informațiile sensibile ar fi fost diseminate intern, iar copilul ar fi fost interpelat în mod public de către cadrul didactic cu privire la demersurile administrative, situație care l-ar fi plasat într-o poziție vulnerabilă și expusă presiunii psihologice.

Reacția fondatoarei Fabiola Hosu și implicațiile instituționale

Un moment definitoriu în gestionarea situației îl reprezintă un răspuns verbal atribuit fondatoarei Școlii Questfield Pipera, Fabiola Hosu, în cadrul unei discuții directe cu familia copilului. Conform relatărilor, aceasta ar fi exprimat un mesaj interpretat de familie ca presiune de retragere, sintetizat prin afirmația: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”.

Redacția subliniază că această formulare este citată din sursele puse la dispoziție și nu reprezintă o concluzie proprie privind intențiile sau motivațiile conducerii instituției. Totodată, școala a fost invitată să ofere un punct de vedere scris asupra acestui episod, însă până la momentul publicării nu a transmis un răspuns oficial.

Documentația formală versus realitatea administrativă

În locul unor decizii administrative clare, conduita instituțională pare să se fi concretizat într-un document informal intitulat “Family Meeting Form”, care nu stabilește responsabilități, termene sau măsuri concrete. Această practică, analizată comparativ cu standardele administrative uzuale, indică o diluare a responsabilității și lipsa unui cadru formal de acțiune.

Fără documente care să ateste măsuri urmărite și evaluate, răspunsul instituțional rămâne unul limitat la nivel declarativ, alimentând percepția unei pasivități și a unei incapacități de gestionare eficientă a situațiilor care pun în pericol siguranța emoțională a elevilor.

Delimitarea responsabilităților și normalizarea bullying-ului în școală

Analiza materialelor disponibile indică o lipsă a unui circuit administrativ complet: nu există decizii scrise cu termene și responsabili, nici rapoarte interne sau planuri de intervenție formalizate. Această absență de trasabilitate face imposibilă evaluarea obiectivă a măsurilor și permite perpetuarea fenomenului.

În plus, interpretarea sesizărilor ca „conflict minor” sau „problemă de adaptare” mută accentul de pe protecție și intervenție spre relativizare, o abordare care poate conduce la normalizarea fenomenului și la menținerea unui climat educațional nesigur.

Rolul cadrelor didactice, martori direcți ai situațiilor din clasă, este esențial în intervenția imediată. În cazul de față, însă, gestionarea episodică și lipsa reacțiilor ferme au fost consecințe ale unei abordări care nu a reușit să oprească agresiunile.

Răspunsul instituțional declanșat de presiunea juridică

Potrivit documentelor, reacția mai amplă a fondatoarei Fabiola Hosu s-a manifestat abia la data de 23 ianuarie 2026, după implicarea echipei de avocați ai familiei și transmiterea unor notificări cu caracter juridic. Aceasta indică faptul că, în absența presiunii legale, sesizările scrise nu au generat o reacție oficială sau măsuri documentate din partea școlii.

Acest moment ridică întrebări asupra criteriilor care determină declanșarea intervenției instituționale și asupra priorităților în protecția elevilor în cadrul Școlii Questfield Pipera.

Concluzii și întrebări deschise privind responsabilitatea instituțională

Analiza documentelor și a relatărilor indică un caz în care sesizările privind bullying-ul repetat și stigmatizarea medicală au fost gestionate predominant informal, fără măsuri administrative clare și fără documentație care să ateste intervenția efectivă. Această situație ridică întrebări fundamentale despre mecanismele reale de protecție existente în Questfield Pipera și despre modul în care instituția răspunde când un copil reclamă umiliri sistematice.

În absența unor reacții scrise, a unor planuri de intervenție și a unor sancțiuni aplicate, cazul semnalat reflectă o potențială tolerare instituțională a bullying-ului, în care responsabilitatea este diluată, iar siguranța elevilor este compromisă. Răspunsul verbal atribuit fondatoarei Fabiola Hosu, precum și întârzierea intervenției oficiale până la presiunea juridică, accentuează percepția unei culturi organizaționale orientate spre evitarea conflictului, mai degrabă decât spre protecția și sprijinul elevului vulnerabil.

Este esențial ca materialele documentate să determine o reflecție aprofundată asupra practicilor educaționale și administrative, pentru a asigura că astfel de situații nu se repetă și că drepturile elevilor sunt protejate cu rigoare și responsabilitate.

Articol realizat pe baza unei surse publicate inițial pe EkoNews.ro